AGORA

Există libertate în singurătate ?

În acest număr au răspuns temei de dezbatere :

Veronica Neicu
Roxana
Mircea
Iuliana
Dandelion
Ioan Tiberius
Andrei
Monica Donciu
Monica Berceanu
Vântul

Veronica Neicu :
Colegiul Naţional „Gh. Şincai“, Bucureşti   

Cred că pentru mulţi oameni răspunsul ar fi da. Bineînţeles că te simţi liber atunci când eşti singur, fără părinţi care să te certe tot timpul, poţi face ce vrei. Dar dacă ai fi singur pe lume, dacă tu ai fi singurul locuitor al acestui mare Pământ ? Poate la început te vei simţi singur, fericit. Dar pentru cât timp ? La un moment dat te vei plictisi de singurătate şi vei ajunge să fii propriul tău prizonier, prins într-o lume care nu mai există. Care este farmecul singurătăţii ? Căci în ea găseşti cea mai puţină libertate. Dar ce înseamnă de fapt să fii liber ? Liberatatea de a gândi ? De a avea diferite opinii şi de a ţi le exprima ? Tinerii privesc libertatea altfel decât cei în vârstă. Pentru noi a fi liber coincide cu a te distra, a trăi viaţa la maxim, şi tot felul de alte lucruri nebuneşti care ne trec prin minte. Dar oare acesta este adevăratul sens al cuvântului ? Majoritatea ne încăpăţânăm să credem asta pentru ne convine nouă. Şi dacă mă gândesc mai bine aş spune că libertatea este opusă singurătăţii.  Omul a simţit mereu nevoia să se integreze în societate, într-un grup de prieteni; iar pentru tineri libertatea înseamnă a fi cu acei prieteni. Omul are nevoia de compania altor oameni. Dacă omul ar trăi în singurătate n-ar mai fi om, ci animal sau orice altceva. Ceea ne face să fim oameni este capacitatea de a gândi de a simţi de a comunica şi desigur de a ne integra în societate. Acest lucru înseamnă libertate şi toată lumea beneficiază de ea. Nu există liberatate în singurătate, ci doar în societate.

Roxana
 

Nu, nu cred că există libertate în singurătate. Indiferent de viziunea fiecăruia despre libertate, trebuie să ne raportăm la ceva pentru a putea vorbi de libertate. Tocmai prin acest concept se înţelege existenţa unor constrângeri, unor modele impuse şi acestea nu pot apărea în singurătate. Chiar dacă cineva alege singurătatea, tocmai pentru a evada de aceste constrângeri, nu o pot concepe ca pe o libertate autentică. Libertatea o câştigi. Ne naştem liberi, pentru ca ulterior să devenim „sclavii“ modelelor şi regulilor, pentru ca în final să ne luptăm toată viaţa să descoperim care reguli ni se potrivesc fără să ne îngrădească, care modele le putem accepta şi pentru care prejudecăţi trebuie să mergem la un psiholog. Personal nu ştiu cine reuşeşte până la urmă dar nu cred că singurătatea este o soluţie.

Mircea :

Libertatea este manifestarea omului prin sine însuşi, neîngrădită de nimic care să nu fie înţeles şi tind să cred că atunci când trăieşti printre oameni libertatea ta nu mai este aceeaşi, apare şi responsabilitatea  pentru acţiunile tale. Dacă un om trăieşte singur, el poate crede că este liber dar omul este o fiinţă socială care nu poate exista decât în relaţie cu alţi oameni şi aceasta se află în natura sa indiferent  dacă el reneagă sau nu acest lucru şi orice încercare de a nu recunoaşte acest lucru intră în contradicţie cu ceea ce este omul. Mai este un lucru pentru care un om nu este liber în singurătate şi asta are legătură cu limitele pe care şi le poate impune un om ( de a nu fi nimic ) care este preţul plătit în numele unei aşa zise siguranţe. Libertatea unui om vine cu fiecare înţelegere pe care o face asupra vieţii şi asupra lui însuşi care nu poate avea loc în lipsa relaţiei cu celălalt. Poate unii vor spune că libertatea vine odată cu moartea, dar eu cred că cei care spun acest lucru de fapt sunt neputincioşi a face ceva cu viaţa lor, cu conflictele şi confuzia în care se află. Eu nu sunt liber, dar cred că după ce reuşeşti să percepi şi să înţelegi realitatea în care trăieşti, acest lucru te face să fii liber şi în acelaşi timp să vezi lanţurile în care se mişcă ceilalţi, iar asta te face responsabil. Şi atunci  nu îţi mai poţi pune întrebarea dacă eşti sau nu liber, ci totul va fi atât de natural încât va fi un lucru la fel de firesc ca şi atunci când bei apă.

Iuliana

Depinde ce înţelegem prin libertate. Dacă libertatea înseamnă lipsa constrângerilor, atunci nu există libertate. Dacă înseamnă a putea face tot ce-ţi trece prin cap, da, o astfel de libertate poate exista doar în singurătate, fiindcă numai acolo putem deforma realitatea aşa cum vrem noi, în aşa fel încât să găsim justificări la absolut orice acţiune de-a noastră. Eu, prin libertate înţeleg altceva. Este o stare care îţi permite să te exprimi total, să fii mereu în acord cu ceea ce gândeşti şi simţi, e ceva la fel de firesc ca a respira. O astfel de stare nu o poţi obţine în singurătate. Fiindcă acolo, în singurătate, nu ai un sistem de referinţă, nu te poţi defini cu adevărat.

Dandelion :
( cetăţean SUA - „ţara libertăţii“ )

Am fost şi eu, ca de altfel majoritatea oamenilor, de ambele părţi ale acestui subiect -  singurătatea. Totuşi, abordarea acestei teme într-un moment când trec prin ceea ce este, poate,  perioada de cea mai adâncă singurătate din viaţa mea, îmi dă foarte mult de gândit.
Cel mai interesant mi se pare cuvântul „libertate“. Mă întreb dacă într-adevăr există, sub indiferent ce formă. Libertatea, lipsa constrângerii, voinţa liberă, independenţa, sunt tot atâtea moduri de a exprima libertatea. Dar oare nu suntem toţi limitaţi de anumite restricţii ? Fără aceste restricţii am fi liberi să luăm orice de la oricine şi în orice mod am dori. Fără restricţii am avea libertatea de a ne comporta în moduri care îi jignesc pe ceilalţi, mergând dezbrăcaţi pe stradă sau, ridicând piciorul, întocmai ca animalele, pentru a da curs unui impuls natural în orice moment acesta se manifestă, fără să ne pese de absolut nimic, fără să ne intereseze că poate facem rău altora dând frâu liber oricărui capriciu. Dacă vă gândiţi la toate posibilităţile pe care le-am avea în lipsa restricţiilor, veţi vedea că, în condiţii de totală libertate şi manifestare a liberei voinţe, lumea în care trăim ar fi mult mai înfricoşătoare decât o vedem acum, cu efemera şi mult căutata ei libertate.
Cât despre libertatea în singurătate… eu descopăr că libertatea mea este considerabil diminuată de singurătate, deoarece sunt atât de ocupată cu dorinţa mea constantă de companie, încât nu am timp să savurez nimicnicia care odinioară credeam că mi-ar plăcea. Este visul care mă bântuie continuu şi însăşi această dorinţă de companie  este cea care mă ţine legată. Conştientă de faptul că ceilalţi sunt ocupaţi, sau cel puţin aşa par, sunt legată de constrângerea de a nu încerca să le impun şi lor lipsa pe care o resimt eu. Singură mi-am creat această restricţie care mă încătuşează.
Singurătate, recluziune, solitudine, toate sunt consecinţe ale proceselor noastre mentale. Am fost singură, în recluziune, şi mi-am savurat singurătatea fără să mă simt copleşită de lipsa companiei. Diferenţa constă în procesul mental de a accepta şi de a fi mulţumită cu o anumită persoană, ca partener constant. Pentru că nu întotdeauna, dar în orice caz acum, astăzi şi poate şi mâine, mă simt nemulţumită de mine însămi, adică de singura fiinţă umană care îmi este partener constant. De aceea mă simt limitată de controlul oricăror libertăţi pe care mi le-aş fi putut permite în această perioadă de adâncă singurătate.
Solista americană de folk Janice Joplin cânta cu ani în urmă nişte cuvinte al căror ecou încă răsună în mintea mea : „Libertatea este doar un alt cuvânt pentru a spune că nu mai ai nimic de pierdut“. Când mă gândesc acum la aceste cuvinte le înţeleg sensul, însă eu nu am ajuns încă în acel punct.

Ioan Tiberius :

Sartre spunea că orice situaţie ne aparţine nouă şi suntem absolut liberi şi absolut responsabili faţă de situaţia noastră. Rousseau, în schimb,  a spus că libertatea înseamnă mai puţin să facem ce vrem, cât a nu fi supuşii altora. Şi astfel, ce reprezintă libertatea în singurătate ? Nimic ! Faţă de cine să fim liberi, faţă de noi înşine ? Pentru a fi liberi trebuie mai întâi să fim „sclavi“, pentru a recunoaşte bucuria libertăţii. Un om care a stat tot timpul vieţii închis într-o peşteră va fi mântuit de prima rază de libertate ? Poate nu ştie să facă primul pas, poate nu este pregătit să înfrunte şi neajunsurile libertăţii ( responsabilitate faţă de gesturile şi deciziile pe care le  luăm ) şi atunci se va întoarce în peşteră. Pentru el este mai importantă siguranţa decât libertatea. De aceea unele persoane nu pot trăi decât prinse în jocul de păpuşi. Există libertate în singurătate ? Cred în existenţa liberului arbitru şi de aceea cred că fiecare om îşi poate alege singur calea. Cât despre libertate în singurătate, oricine poate alege să fie alături de singurătatea sa, dar aceea nu este libertatea supremă, ci doar un alt exemplu de cum pot fi manipulaţi oamenii. A propos, menirea omului este de a fi sociabil şi de a se regăsi alături de ceilalţi.

Andrei :

Sigur că da. Libertatea de a-ţi alege pe care parte a patului  să dormi, aceea de a mânca ce doreşti astăzi, aceea de a avea orice program şi de a fi spontan în orice moment al vieţii tale… şi sigur că înşiruirea ar putea continua la infinit… însă la un moment dat te saturi de libertate şi parcă începi să-ţi doreşti o „mică tiranie“. Tirania „prieteniei“ sau „tirania unui prieten“, probabil cea mai „dulce tiranie“ din toate „dulciurile sufleteşti“ care sunt aici pe pământ, printre noi. Acu’ sigur că vine întrebarea ( chiar dacă toată lumea se sfieşte să o rostească pur şi simplu ) : „Da' de ce să-i zicem «tiranie» ?“. Acu’ răspunsul de la mine e un ridicat de umeri, însă am să iau şi eu niste umile păreri ale semenilor mei care consideră că orice responsabilitate impusă de „unul“ sau „altul“ sau chiar impusă de noi către noi este un calvar şi, evident, că trăim sub tirania acelei responsabilităţi… Din nou apare altă întrebare ( aproape ca o replică din piesele lu' nenea Iancu ) : „Păi bine, măi omule, şi atunci de ce ne dorim acest lucru ?“ Evident că raspunsul am să-l culeg din sursele unui alt om ( şi ăsta tot mai deştept ca mine ) care spunea că omu' e o fiinţă socială… părere la care evident că  ader şi eu. Aşa că, oameni buni, de aici înainte voi va trebui să decideţi singuri de care parte a zidului care desparte singuratatea de prietenie doriţi să staţi… Probabil unii dintre voi ( de fapt ce mai mulţi  dintre  voi ) nu vor dori sub nici o formă să fie singuri, aşa că îmi permit să vă dau un sfat… Ba nu, scuzaţi ! ! ! O mică sugestie, pentru că dacă îmi doresc să fie un sfat ar trebui înainte să-l urmez eu… şi cum nu prea mă ţin de el am să-l las tot sugestie : „Luaţi-vă o doză mare de răbdare şi un pic de curaj“. Vă salut : cu drag, Andrei

 Monica Donciu :
Liceul „Grigore Moisil“, Bucureşti

Tot timpul am crezut că simt ceea ce simt fluturii, ceea ce simt îngerii : libertate. Am fost un copil timid ce nu de mult timp am păşit sfios pe drumurile vieţii. Dar ea, viaţa, te schimbă - şi eu m-am lăsat atinsă de indiferenţa ei. Mi-a plăcut ce am văzut, ce am atins, ce am gustat. Mi-a plăcut dragostea. Şi m-am jucat cu ea. Când am întâlnit-o, i-am zâmbit şi am trecut nepăsătoare mai departe. Dar ea şi-a pierdut răbdarea. Şi astfel m-a aruncat în celălalt tărâm… tărâmul singurătăţii.
Aici mă aflu acum. Şi totul e rece şi întunecat. E totul minciună şi nebunie. Am vrut să plec dar porţile tărâmului erau atât de înalte încât nu puteam zări nici soare, nici lună, nici păsări.
E beznă. Sunt înconjurată de o ceaţă deasă, înfiptă parcă intenţionat ca un pumnal în inima mea. Înaintez, şi cu fiecare pas parcă simt cum mi se îngheaţă sufletul. Am primit ceea ce am căutat : singurătate, dar nu şi libertate. În acele clipe nu-mi doream să fiu liberă de iubire. Acum am înţeles că atunci când treci graniţele singurătăţii, libertatea este o povară grea ce-ţi apasă sufletul. Pentru mine nu există libertate în singurătate.
Simt cum mă pierd, cum mă afund în necunoscut, în banal şi în imposibil. Mi-a ruginit sufletul doritor de libertate. S-a ofilit dorinţa şi astfel am primit singurătate, nicidecum libertate.

Monica Berceanu :
Liceul „Mihai Viteazul“, Băileşti

Cred că libertatea este pretutindeni : în nori, în întuneric, în închisori, în NOI. Numai că oamenii nu I-au dezvelit aparenţa.
Singurătatea este şi ea Libertate : a fiecăruia dintre noi. Pentru că nu este nimeni răspunzător pentru singurătatea în care este îngropat. E vina lui pentru că nu a ştiut să-şi aleagă drumul în viaţă, că a avut prea multă încredere în ceilalţi.
Dacă te simţi singur, nu înseamnă că nu te poţi simţi liber. Te simţi puţin dezolat, ca într-un labirint ferecat cu mii de lacăte, dar ai totuşi libertate : nimeni nu te obligă să rămâi acolo ! Chiar dacă ţi se pare imposibil să ieşi,  încearcă ! Vei reuşi să te eliberezi de singurătate, de suferinţă, de nefericire !
Când eşti singur plângi ! Nu-i asta o libertate ? Eşti liber să râzi, să alergi, să plângi ! Lacrimile te eliberează de singurătate !
Eşti singur pentru că nu ai prieteni ? Eşti liber să-ţi faci ! Ştii că poţi fi Dumnezeul propriei tale fiinţe şi propriul prieten al sufletului tău ? Deci… eşti liber ! Libertatea o găseşti în interiorul tău, Libertatea nu se cumpără din magazin !

Vântul :

Acţiunile sunt măsura caracterului nostru şi nu putem deveni responsabili decât în urma interacţiunii cu ceilalţi. Poate că singurătatea ne absolvă de posibilitatea de a greşi sau de a ne asuma anumite riscuri în relaţiile cu oamenii, însă singurătatea absolută nu poate oferi decât o libertate insipidă care poate evolua până la derizoriu sau fals. Daca am fi complet izolaţi de societate şi ne-ar fi refuzat orice contact cu lumea, libertatea exterioară s-ar manifesta din plin, în sensul că nu am mai fi nevoiţi să ne supunem regulilor pe care alţii le-au stabilit pentru noi. Cum rămâne cu libertatea interioară ? În accepţiunea mea, şi aceasta dispare o dată cu intervenţia singurătăţii absolute, având în vedere faptul că nu mai avem persoane faţă de care să greşim şi, în consecinţă, remuşcările, mustrările de conştiinţă, chiar şi pasiunile înflăcărate sau orice afect, de orice natură ar fi, nu se regăsesc printre simţămintele acelui fost om convertit într-un real Robinson. Dar până şi Robinson l-a avut pe Vineri şi toate animalele pe care le-a crescut, ca atare - nu era singur.
Într-adevăr, singurătatea completă deţine toate premisele pentru o libertate la fel de deplină. Însă o libertate atât de apăsătoare, încât am deveni prizonierii propriei libertăţi. Cineva spunea că este mai bine să mori în picioare decât să trăieşti în genunchi. Dar poate că atunci când trăieşti în picioare, cerul te apasă mult prea greu pe umeri...