Editorial

Părerea unui om obişnuit

de Radu Herjeu     

Uneori ai o senzaţie atât de intensă că ai mai spus toate lucrurile, că, mai rău, s-au spus toate lucrurile, încât îţi vine să-ţi goleşti mintea de orice gânduri în speranţa că din pământul astfel arat vor ieşi idei noi, care să schimbe totul, viziuni care să îţi dea puterea de a răsturna universul. Dar descoperi repede că ai mai fost acolo, ai mai gândit şi ai mai spus lucrurile acelea, ai mai fost ascultat şi aprobat sau respins pentru ele. Te trezeşti dimineaţa şi ai vrea să ai cuvintele care să convingă, care să trezească, care să revoluţioneze. Dar vine repede seara şi lumea e la locul ei, paradoxală şi haotică, speriată de iminenta implozie dar incapabilă să mişte un deget pentru a o împiedica. Te culci şi visezi toată noaptea cum descoperi amestecul acela ideal de gânduri, cuvinte, sentimente, cu care să umpli golurile dintre oameni. Te trezeşti şi constaţi că podurile sunt din ce în ce mai puţine şi că oamenii sunt la fel de imuni la antidotul împotriva singurătăţii. Şi-ţi vine să te exilezi în tine, să-ţi surghiuneşti cuvintele şi să accepţi ideea absurdă că ne-am născut ca să nu existăm. Dar ţi se pare iar că oamenii au nevoie de oameni, chiar dacă le este atât de frică să o recunoască.  Şi iar ai senzaţia că puteţi învăă-ţi surghiuneşti cuvintele şi să accepţi ideea absurdă că ne-am născut ca să nu existăm. Dar ţi se pare iar că oamenii au nevoie de oameni, chiar dacă le este atât de frică să o recunoască.  Şi iar ai senzaţia că puteţi învăţa împreună cum să vă găsiţi. Cu cuvinte, cu gânduri, cu sentimente…

În loc de editorial…

Prostia, când se uită în oglindă, îşi spune : “Ce deşteaptă sunt !”

Îi iubesc prea mult pe Oameni pentru a-I lăsa pe unii să îi parodieze.

Uneori, ca să faci bine, nu e nevoie să ceri permisiunea beneficiarului.

Un poet în care nu se schimbă nimic pentru că rezonează cu universul e ca o cutie goală care îi anunţă pe ceilalţi, cu zgomote surde, că e bătută cu băţul.

Nu există lumină pe care să n-o poţi împărtăşi celor care cred.

Atunci când o fiinţă umană se uită pe sine, apar fie haosul fie Omul.

Nu te întreba pe cine vezi în oglindă, întreabă-te cine se uită în ea.

Nu oamenii l-au inventat pe Dumnezeu, ci singurătatea din ei.

De câte ori ne gândim că o nouă aniversare înseamnă, de fapt, o aniversare mai puţin ?

Alegerile noastre sunt mult prea condiţionate de circumstanţe atunci când raţiunea şi inspiraţia se dovedesc neputincioase.

Viaţa nu e dreaptă, dar e frumoasă. Uneori.

Mulţi oameni nu au nevoie de oglindă ca să ştie cum sunt, ci ca să afle cum par celorlalţi.

Ce noroc că nu ne putem trăi viaţa exact aşa cum avem senzaţia c-o merităm.

O floare poate apărea într-o mocirlă, dar sigur nu e meritul acesteia. Poate contrastul s-o facă mai frumoasă, dar asta nu înseamnă că trebuie să ne înconjurăm de mlaştini.

 Unii oameni se străduie atât de mult să-şi demonstreze unicitatea încât nu fac altceva decât să meargă în cadenţă cu toţi ceilalţi.

 Pe oameni îi poţi face la o adică să spună tot ce vrei tu sau să facă tot ce vrei tu. Asta nu înseamnă că ei devin tot ce vrei tu.  

Mai toţi oamenii sunt de acord că “nimeni nu este perfect” dar cine ar recunoaşte că e un nimeni ?

Atunci când te pregăteşti pentru o relaţie serioasă, nu număra calităţile celuilalt care te farmecă. Numără-I defectele pe care va trebui să le suporţi şi în viitor.

Nu alerga după succes pentru că va fugi întotdeauna mai repede decât tine.

S-a spus mult timp că omul e mai presus de animale pentru că vorbeşte. Am auzit atâţia oameni care vorbesc dar care nu pot face trecerea de la mişcări la gesturi.

Pe un om îl pot omorî alţii. Dar el este singurul care se poate înfrânge. Sau învinge.

Mai întotdeauna când au dreptul să aleagă, oamenii încep cu stângul.

Uneori cred că oamenii aprind o lumânare când pierd pe cineva nu pentru a-I lumina acestuia drumul în lumea de dincolo ci pentru a lupta cu întunericul care se lasă în urma lui în lumea aceasta.

Valoarea unui om se vede în ochii prietenilor săi.

Oamenii trăiesc marele paradox de a fi absenţi de la întâlnirile providenţiale la care iau parte.

Există o diferenţă între dezamăgirea şoarecelui că elefantul nu îi e rudă şi cea a pachidermului că şoarecele nu e un elefant în devenire.

Sunt prea mulţi oameni pentru care scriitorul, pictorul sau compozitorul nu au nici un merit. Toate statuile li se cuvin lor pentru că deschizând o carte, privind un tablou sau ascultând o simfonie, au binevoit să se lase îmbogăţiţi !