Tablou

Toledo
de El Greco

El Greco se naşte în Creta, în anul 1541. Pe numele său adevărat Domenicos Theotokopoulos ( „el greco“ fiind doar o poreclă care înseamnă „grecul“ ), pictorul este unul de expresie manieristă. Ba chiar numit de unii critici cel mai mare pictor manierist.

Rădăcinile sale artistice sunt diverse; studiază la Veneţia ( unde este discipol al lui Tiţian ), Roma şi în Spania, unde se stabileşte la Toledo. Religia creştină are un rol crucial în apropierea sa de pictură, de aceea arta sa fiind un amestec de pasiune şi refulare. Poate cea mai cunoscută  caracteristică a picturii sale sunt figurile alungite până la neverosimil. Mulţi au pus în seama acestei caracteristici astigmatismul de care, se pare, suferea. Pentru alţii, aceste figuri alungite nu încercau decât să exprime o angoasă religioasă.  Peste ani Modigliani avea să picteze în aproape aceeaşi manieră.

Culorile sale de o intensitate extremă, implicare sa în subiectele alese, ardoarea şi energia puse în slujba picturii, toate acestea combinate pentru a crea un stil individual,  dificil de egalat, au făcut din El Greco un artist greu de înţeles pentru secolele următoare, ce s-au grăbit să-i explice originalitatea printr-un neajuns medical.  

Moştenirilor adunate din oraşele pe unde se perindase, El Greco o mai aduce şi pe cea a tradiţiei bizantine ( dacă nu în formă, cel puţin în spirit ). De fapt, el întotdeauna produce icoane în interiorul cărora distorsiunile conştiente capătă un soi de sacră legitimitate.

Oraşele au un rol important în arta lui El Greco. În „Laocoon“, „Agonia lui Christos pe cruce“ sau „Imaculata concepţie“, deci în acele tablouri care conţin un caracter dus până la apocaliptic, peisaje din oraşele cunoscute lui se fac simţite.

În târziul „Sfântul Ioan Botezătorul“, peisajul de la Escorial este prezentat privitorului. Acesta este unul dintre primele peisaje în arta vestică şi unul dintre cele mai dramatice  pictate vreodată.

„Toledo“ ( tabloul de astăzi ) nu este doar atât, chiar dacă detaliile topografice sunt corecte; nu este nici Toledo noaptea nici Toledo în furtună, este pur şi simplu Toledo, dar acel Toledo într-un limbaj universal - un portret spiritual al unui oraş.

În acest tablou El Greco plăteşte un tribut oraşului - cel mai mare centru ecleziastic şi cultural al Spaniei - în care s-a stabilit, departe de insula lui. Este recunoaşterea a cât de mult a însemnat acest oraş în dezvoltarea  pictorului din el.

El Greco a pictat şi o altă privelişte asupra oraşului, cu viziunea Sfântului Ildefonso şi a Fecioarei Maria plutind deasupra Catedralei.

Tabloul despre care vorbim astăzi a fost pictat în 1609, aproape anticipând impresioniştii anilor 1800. Tonurile bogate de violet, azuriu şi verde - smarald nu sunt în deplină concordanţă, dar sunt remarcabile pentru era din care datează tabloul. Peisajul stilizat derivă din transpunerea realistică a naturii, chiar şi în genul romantic.

S-ar putea ca această pictură cu aerul ei psihedelic să facă apel la Capela Sixtină a lui Michelangelo, care, recent restaurată, folosea aceleaşi culori foarte vii şi puternice.

Să nu uităm că apropierea de peisaj a lui El Greco venea şi într-o perioadă în care Galileo urmărea cu ajutorul telescopului sateliţii lui Jupiter, Jean Beguin publica prima carte despre chimie şi piesa lui Shakespeare, „Poveste de Iarnă“ se juca la teatrul Globe.

La El Greco esenţial este controlul psihic. Artistul a fost unul dintre cei mai mari manipulatori - în sensul bun al cuvântului - ai picturii. Chiar dacă nu înţelegem în totalitate pictura ( ca în Laocoon de exemplu ) nu avem nici cea mai mică îndoială că ceva important se petrece şi suntem diminuaţi până la singurul gând care ne traversează, acela de regret că nu putem participa la eveniment.

 Articol realizat de
Cristian Munteanu