Ce-au vrut să spună…

Compelle intrare ( lat. „Sileşte-i să  intre“ ) - Cuvintele provin din Evanghelie ( Luca XIV, 23), dar sunt citate în latineşte deoarece îşi datorează trista lor celebritate bisericii catolice care le-a folosit în limba latină. De-a lungul vremilor, pe aceste două  cuvinte  dintr-o parabolă s-au întemeiat multe persecuţii religoase ca şi multe înercări de a-i constrânge pe cei de altă credinţă să treacă la catolicism.  Laicii întrebuinţează însă expresia atunci când consideră că trebuie folosite forţa, constrângerea, violenţa, pentru a sili pe cineva să facă un lucru care este socotit spre binele lui. De pildă, un ministru belgian a susţinut pe vremuri că părinţii ar trebui amendaţi şi pedepsiţi cu închisoare, dacă nu-şi trimit copiii la şcoală, la care un deputat a răspuns că într-adevăr este nevoie de acest compelle intrare.  

Contraria contrariis curantur - ( lat. „Contrariile se vindecă prin contrarii“ ) - Este principiul medicinei clasice, denumită alopatie ( afecţiune contrarie ), deoarece combate o suferinţă prin contrariul ei, bunăoară răceala prin căldură şi invers. Acest sistem terapeutic este cu totul opus medicinei homeopatice, care a adoptat deviza „Similia aimilibus curantur“ ( cele asemănătoare se vindecă tot prin cele asemănătoare). Creată de doctorul german Samuel Hahnemann, homeopatia ( afecţiune asemăntoare ) a fost denumită astfel fiindcă combate o boală prin agenţii care o provoacă ( leacuri fabricate din microbii maladiei). Acest sistem terapeutic îşi are în graiul nostru un echivalent : „Cui pe cui se scoate“.     

Magna cum laude - ( lat. „Cu mare   laudă !“ ) Formulă încetăţenită aproape pretutindeni în universităţi. Se spune : a trece un examen Magna Cum Laude, sau a obţine o diplomă Magna Cum Laude, adică în mod strălucit, cu notele maxime, cu succes deplin. 

 Discuţii bizantine - Această expresie s-a născut dintr-o întâmplare istorică. Pe la mijlocul secolului al XV-lea împărăţia Bizanţului era pe punctul de a fi complet înghiţită de Semilună. Flamura lui Mahomed fusese deja înfiptă în periferiile oraşului lui Constantin cel Mare ( Constantinopol, pe atunci capitala Bizanţului), dar călugării îşi mai pierdeu încă vremea în dispute sterpe, dacă să oficieze slujba în latineşte sau în greacă - şi alte asemenea subiecte. De aici şi expresia „discuţii bizantine“ adică discuţii sterile penru lucruri mărunte, certuri absurde fără importanţă într-un moment când sunt în joc probleme vitale de prim ordin.

 Ma vie est un combat - ( fr. „Viaţa mea e o luptă“ - spune Voltaire în piesa Mahomet - actul II, scena 4). N-a fost nici primul nici ultimul care a formulat această idee. Înaintea lui Voltaire, filosoful latin Seneca, în Epistola 96 scria : „Vivere militare est“ ( A trăi înseamnă a lupta ), iar după el poetul german Goethe confirma în poezia Einlab ( Intrare ) „Denn ich bin ein Mensch gewesen / Und das heibt ein Kämpfer sein“ . ( Căci eu am fost om, / şi asta înseamnă a fi luptător  ). La noi, Coşbuc, în gazelul Lupta vieţii susţine acelaşi lucru : „O luptă-i viaţa, deci te luptă / Cu dragoste de ea, cu dor “.   Victor Hugo, în Les châtiments ( IV, 9 ), pune chiar semnul egalităţii între viaţă şi luptă „Ceux qui vivent, ce sont ceux qui luttent“ ( Cei care trăiesc sunt cei care luptă). Versiunea lui Voltaire însă e cea mai des citată.    

Articol realizat de 
Roxana Niculescu