Lumea în care trãim

Viena

Influenţele etnice, culturale şi politice au conferit oraşului Viena un loc cu adevărat special în istorie. Viena este considerată, din punct de vedere politic, poarta care duce către Răsărit şi prin intermediul căreia se întreţin relaţiile cu această parte a lumii. Viena este, de asemenea, un tip de punte de legătură între nord şi sud, astfel încât cuvintele de origine italiană sunt utilizate în mod curent în limbajul vienezilor. Polonia şi-a lăsat şi ea, în egală măsură urmele.

Capitala unui mare imperiu ajunsă capitala unei ţări mici

 Pe locul oraşului Viena s-a constituit, în timpuri străvechi, o bază militară celtică. Romanii aveau să fondeze, în apropiere, o altă staţie militară, pe care au numit-o Castrum Vindobona, în scopul de a se apăra contra germanilor. Astfel se face că marile invazii ale barbarilor au distrus într-atât oraşul, încât totul avea un aspect iremediabil. Abia în 881, numele Wenia a fost menţionat în analele din Salzburg. Acest document de mare importanţă vorbea despre această regiune ca fiind o zonă militară de la frontierele Imperiului Carolingian şi mai apoi, în Imperiul lui Othon, fiind folosită tot în scop defensiv, întrucât trebuiau prevenite invaziile ungurilor şi ale avarilor. Prima constituţie municipală a fost promulgată în Viena în anul 1115, în timpul domniilor Babenberger. În 1246, ultimul domnitor din dinastia Babenberger moare luptând încă împotriva invaziilor ungurilor şi astfel dinastia se stinge. Astfel, cedarea posesiunilor regale ale regelui Ottokar Premsyl către regele german Rudolf de Habsburg reprezintă evenimentul care în istoria Vienei a marcat începutul dinastiei de Habsburg. În 1365, ducele Rudolf al IV-lea avea să pună bazele Universităţii.
Mai târziu, după ce se reuşeşte respingerea în două reprize, în 1529 şi 1683, a ofensivei turcilor în Europa Centrală, Viena devine o capitală europeană. Modul de viaţă din epoca barocului şi domnia avizată a Mariei Tereza ( 1740-1780 ), precum şi din timpul fiului său, Iosif al II-lea ( 1780-1790 ) deschid o perioadă de prosperitate fără egal. Lukas von Hildebrandt şi Johann Bernhard Fischer von Erlach reuşesc să transforme considerabil aspectul oraşului, prin construirea de biserici şi palate somptuoase. Mai departe, Haydn, Mozart, Gluck, Beethoven şi Schubert vor contribui la reputaţia Vienei ca o capitală europeană a muzicii. Această perioadă a plenitudinii va fi însă reprimată de invazia armatei lui Napoleon. Congresul de la Viena reuneşte în anul 1814 cele mai importante personalităţi politice care doreau restructurarea Europei. Puţin câte puţin, recepţiile şi balurile se reiau, iar valsul vienez, care va deveni celebru, se restabileşte în societate.
În epoca Biedermeier, contrastul dintre o burghezie înstărită şi poporul oprimat nu încetează să se accentueze, ceea ce va conduce la declanşarea revoluţiei din 1848. Împăratul Ferdinand este nevoit să abdice, urmându-i la tron Franz Josef, în vârstă de numai 18 ani. Deşi tânăr, domnia sa va dura 68 de ani, o perioadă caracterizată de multe evenimente culturale şi în care se înregistrează de asemenea apogeul picturii şi literaturii. În paralel, naţionalismul şi separatismul încep să îşi spună cuvântul, ajungându-se pe această cale la desfăşurarea primului război mondial, care va schimba faţa Europei. În urma acestui eveniment, nostalgia faţă de vremurile trecute duce la eliberarea unui adevărat elan cultural. ªcoala vieneză de medicină, cu reprezentanţii ei, Rokitansky şi Billroth vor revoluţiona medicina secolului al XIX-lea; Siegmund Freud va pune bazele psihanalizei; scriitorii H. Bahr, K. Kraus, A. Schnitzler, H. von Hoffmansthal şi S. Zwieg se vor apleca asupra moştenirii monarhiei în operele lor. În acelaşi timp, cafenelele devin locul de întâlnire pentru cei care iubeau literatura. Jugendstil ( Arta Nouă ) va transforma considerabil Viena.

  Viena în Europa secolului al XXI-lea

 Astăzi, Viena a devenit, la şaizeci de ani după distrugerile suferite în timpul celui de al doilea  război mondial, un oraş care se remarcă de departe. Deşi la început capitala unui mare imperiu, Viena este acum capitala unei ţări nu foarte mari, Austria. Ea şi-a păstrat însă importanţa pe care o deţinea pentru dialogul între Est şi Vest, precum şi statutul său în relaţiile internaţionale : Viena este, începând cu 1979, cel de-al treilea sediu ONU. Principalele caracteristici ale Vienei recunoscute mondial sunt : Schönbrunn, Belvedere, muzeele sale, orchestra filarmonică din Viena, opera, concertul de Anul Nou, săptămânile în care se desfăşoară Festivalul de la Viena, şcoala de echitaţie spaniolă, prăjiturile cu ciocolată şi patiseriile sale. Cu toate acestea, sunt nişte caracteristici care  abia reflectă adevăratul caracter original al Vienei, care păstrează o tradiţie vibrantă, dar căreia nu îi lipseşte, în acelaşi timp, dorinţa de inovaţie. Dacă ar fi să descriem un vienez tipic, am putea spune despre el că este indulgent şi fermecător. Se păstrează chiar o legendă potrivit căreia unul dintre locuitorii Vienei ar fi spus, atunci când i s-a cerut să realizeze o autodescriere, că încearcă să trăiască întotdeauna cu umor, în ciuda ciumei şi a victimelor pe care le făcuse, înfruntând soarta prin cel mai simplu mod : cu paharul de vin în mână. Chiar dacă, până la urmă, fiecare vienez se percepe într-un fel diferit, toţi au totuşi un lucru în comun : apetenţa pentru original şi pentru fenomenal. ªi pentru a ajunge la aceasta, vienezul preferă să critice numai ceea ce iubeşte şi apreciază, refuzând categoric ceea ce se înscrie în sfera banalului.

Ce putem admira în Viena

Catedrala Stephansdom a fost fondată de către ducele Henric al II-lea Jasomirgott pe locul unei vechi bazilici romane care data din secolul al XI-lea. În urma incendiului suferit în 1258, clădirea distrusă va fi înlocuită cu un alt edificiu în stil roman, din construc'ia căruia se mai păstrează şi astăzi arcul roman. La data de şapte aprilie 1359, ducele Rudolf al IV-lea este cel care pune piatra de temelie a viitoarei catedrale în stil gotic. În 1511, lucrările la construcţia turnului de nord sunt suspendate, fără îndoială acest lucru fiind consecinţa luptei contra Reformei şi a ameninţării turceşti. În timpul ultimelor zile ale celui de al doilea război mondial faţada gotică este de asemenea distrusă. Datorită unor mari eforturi, astăzi s-a reuşit reamenajarea ei. În zilele noastre, Catedrala Sf. ªtefan a devenit sinbolul oraşului Viena.
Opera Naţională a Curţii a fost primul edificiu construit pe Ringstrasse în 1869. Renaşterea franceză a servit ca model arhitectului August von Siccardsburg şi decoratorului Eduard van der Nüll, fapt pentru care cei doi şi-au atras asupa lor critici vehemente. Criticile poporului au devenit într-atât de dure, încât l-au determinat pe van der Nüll să se sinucidă, la scurt timp după ce von Siccardsburg suferise un infarct. Prin urmare, nici unul dintre ei nu mai apucă ceremonia de inaugurare a Operei Curţii. Aceasta a avut loc la 15 mai 1869 şi a fost marcată prin reprezentaţia „Don Juan“, de Mozart. La 12 martie 1945, din cauza unei bombe plasate aici, clădirea Operei este distrusă,  fiind reconstruită ulterior după vechile modele de către Erich Boltenstern, Ceno Kosak, Otto Possinger şi R.H. Eisenmenger. Construcţia noii clădiri va dura zece ani; la 5 noiembrie 1955, redeschiderea salonului de operă este celebrat prin reprezentaţia „Fidelio“, de Beethoven, sub conducerea lui Karl Böhm. Printre cei care de-a lungul timpului au ocupat funcţia de director al Operei se numără muzicieni de renumele lui Gustav Mahler, Richard Strauss, Franz Schalk sau Clemens Krauss. Un ansamblu permanent, cu un număr considerabil de vedete, orchestra operei naţionale reprezintă garanţia nivelului ridicat al reprezentaţiilor. O dată pe an, în februarie, opera devine locul de întâlnire al înaltei societăţI vieneze, pentru că porţile ei se deschid pentru balul operei.
Monumentul care îl înfăţişează pe compozitorul Wolfgang Amadeus Mozart a fost executat în 1896 de către Viktor Tilgner. Născut la Salzburg, Mozart s-a stabilit în 1781 la Viena, oraş în care majoritatea capodoperelor sale au fost reprezentate. Compozitorul a fost de asemenea îngropat în Viena, la cimitirul Sf. Marx.
Muzeul de Istorie Naturală şi Muzeul de Arte Frumoase, care încadrează Piaţa Maria Tereza, au fost construite între anii 1872 şi 1881. Gottfried Semper realizează forma exterioară a acestor edificii, în timp ce Karl von Hasenauer este însărcinat cu interiorul lor. În holul Muzeului de Istorie Naturală, pictura tavanului, realizată de Hans Canon, ilustrează în manieră impresionistă „ciclul vieţii“. Cele opt departamente ale muzeului ooferă vizitatorilor o idee despre evoluţia regnului vegetal şi a celui animal. Alături de piese preistorice şi antropologice, precum şi de colecţia de meteoriţi, recunoscută pe plan mondial, mai sunt expuse aici şi obiecte uzuale şi de artă ale strămoşilor noştri. Printre acestea se numără celebra statuie „Venus din Willensdorf“, zeiţă a fertilităţii, datând din anii 15000 î.Hr. Muzeul de Arte Frumoase beneficiază de una dintre cele mai importante galerii din lume, precum şi de o colecţie foarte variată de sculpturi şi artă decorativă. Pe lângă acestea, muzeul deţine o colecţie de monezi, o colecţie egipteană de mumii şi o colecţie de artă greacă, etruscă, romană şi artă creştină. Vasta colecţie de tablouri a muzeului, care cuprinde exemplare din Tiţian, Tintoret, Caravaggio, Rafael, Rubens, Rembrandt, van Dyck, Dürer şi Pieter Breugel. Pentru a realiza un tur complet al acestei colecţii este necesară parcurgerea a patru kilometri.
Parlamentul a fost construit între anii 1873 şi 1883, în stilul grec antic, în conformitate cu planul arhitectural al lui Theophil Hansen. Aleea principală este dotată cu opt coloane corintice, inspirându-se de asemenea din templele greceşti. În acest loc se reunea, până în 1918, Consiliul Imperiului Austro-Ungar. Astăzi, Parlamentul a devenit sediul Consiliului Naţional.
Universitatea, operă a  arhitectului Heinrich Ferstel, a fost construită în perioada 1873-1883 în stil renascentist italian. Astăzi, universitatea din Viena este cea mai veche formă de învăţământ superior în limba germană.
Burgtheater sau Teatrul Castelului a fost construit în 1888 de către Gottfried Semper la iniţiativa lui Karl asenauer. Teatrul Naţional al Curţii, fondat în 1776 de Joseph al II-lea şI rebotezat în 1821 Teatrul Curţii Imperiale, se va instala în această clădire, unde va obţine o reputaţie mondială.
Palatul Imperial Hofburg rămâne, prin măreţia sa, măturie a puterii şi bogăţiei deţinute de Austria în trecut. Fiind simbolul dinastiei de Habsburg, care durează mai mult de 600 ani, clădirea care a constituit reşedinţa sa reflectă practic istoria arhitecturii. Totuşi, diferitele stiluri întâlnite aici se armonizează foarte bine. În conformitate cu planurile arhitecţilor Gottfried Semper şi Karl von Hasenauer, der Neue Hofburg ( Castelul cel Nou ) trebuia să aibă o alee uriaşă şi să formeze împreună cu cele două muzee şi Massepalast în josul străzii Ring un gigantic forum al împăraţilor. Însă acest proiect nu a fost decât parţial realizat. În zilele noastre, palatul serveşte ca sediu pentru preşedinţie şi adăposteşte totodată Muzeul de Etnologie, o parte a Muzeului de Arte  Frumoase,  o colecţie de arme şi vechi  instrumente muzicale, tezaurul imperial ( Schatzkammer), Biblioteca Naţională şi dispune de săli rezervate conferinţelor internaţionale.

Al treilea sediu ONU

De mare importanţă pentru Viena este şi faptul că a devenit în anul 1979 al treilea sediu al Naţiunilor Unite, după New York şi Geneva. Centrul Internaţional de la Viena, o construcţie impresionantă din sticlă şi beton armat, a fost construit între 1973-1979, după planurile arhitecturale ale lui Johann Staber. Pentru acesta au lucrat 3800 de angajaţi ai ONU din mai mult de o sută de ţări diferite. După obţinerea independenţei sale, Austria devine membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite în 1955. După 1957, Viena devine şi sediul principal al AIEA ( Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică ), precum şi sediul ONUDI ( Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Departamentul Industrial ).

Articol realizat de
Nicoleta Bîrţă