Mitologie românească

Ştima banilor

Ştima banilor, numită simplu „ştimă“ sau „scimă“ după credinţa şi spusa românilor din Bucovina este o fiinţă care nu numai că are ştiinţă şi cunoştinţă de toate comorile din lume îngropate în pământ, ci totodată le şi stăpâneşte şi le păzeşte necontenit, ziua şi noaptea, ca nimeni să nu le poată dezgropa şi lua fără ştirea ei.
Ea se arată în felurite chipuri despre care nici prin cap nu te taie : mâţă, câine, cocoş, găină, şarpe, bou alb, lup, urs, cerb, soldat, neamţ, drac, şi uneori chiar ca şi frunza care zboară suflată de vânt. De regulă însă, se arată ca femeie foarte înaltă, cu capul gol, cu părul despletit, încâlcit şi lung până la călcâie, cu ochii mari şi roşii ca para focului, cu faţa trasă şi palidă asemenea unei feţe de mort, cu picioarele desculţe şi răsucite astfel că, mergând, nu poţi şti încotro se duce, şi îmbrăcată într-o cămeşă albă şi lungă până la glezne, sau ca fată tânără şi frumoasă, asemenea cu capul gol şi despletită şi îmbrăcată în haine de culoare albă sau în haine de culoarea pării banilor când ard.
Ea însă nu se arată oricând ci numai spre zilele cele mari precum : spre Crăciun, spre Sf. Vasile sau Anul Nou, spre Bobotează, spre Paşti, spre Sf. Gheorghe, spre Ispas sau Înălţarea Domnului şi spre Rusalii sau Duminica Mare, adică numai atunci când ard de regulă comorile îngropate.
Asemenea, ea nu îndătinează a se arăta oricui, ci de obicei numai celor ce voiesc să sape vreo comoară păzită de dânsa. Ba adeseori, când e foarte rău dispusă, nici acestora nu li se arată în vreun chip oarecare ci caută numai cum i-ar alunga sau nenoroci în caz că s-ar apropia fără voia ei de vreo comoară cu gândul ca s-o dezgroape şi s-o ieie de unde se află.
Comorile, după credinţa şi spusa românilor de pretutindeni, sunt de două feluri : curate şi necurate. Curate sunt acelea care s-au îngropat cu scop bun, adică ca să le poată afla şi dezgropa nu numai cel care le-a îngropat, ci şi alţi oameni. Comorile necurate sunt acelea ce s-au îngropat cu scop rău, adică ca, afară de cel care le-a îngropat, nimeni altul să nu le poată dezgropa.
Toate comorile, atât curate cât şi necurate, se cunosc parte pe timpul când ard şi parte pe para cu care ard. Comorile ce ard de la amiază şi până la miezul nopţii sunt necurate. Cele ce ard după miezul nopţii şi anume după ce au cântat cocoşii de miezul nopţii şi până la amiază, acelea sunt curate căci se ştie că după cântători, adică după ce au cântat cocoşii de a doua oară, toate spiritele cele necurate se fac nevăzute.
Deci dacă vede cineva vreo comoară curată arzând şi vrea să o dezgroape, atunci Ştima, fiind asemenea curată şi bună, răbdătoare şi îngăduitoare, i se arată ca fată blândă ori ca o copilă care se joacă cu un măr de aur. Şi dacă cel ce voieşte a dezgropa comoara aruncă nemijlocit după ce a văzut-o arzând ceva de pe sine jos şi în acelaşi timp juruieşte că după ce va dezgropa-o va  întrebuinţa  o parte dintr-ânsa pentru zidirea unei biserici, a unei şcoli sau a unui pod, ori că va face vreo fântână, atunci ea nu-l opreşte, ci îl lasă s-o dezgroape.
Nevrând însă omul ce-a văzut comoara arzând şi voieşte s-o dezgroape, nimica  să  juruiască, ci caută s-o ieie toată numai spre folosul şi binele său, atunci Ştima cum îl vede că se apropie de comoară, îndată se duce înaintea lui la dânsa, o trage cu căldarea, cu oala sau cu ulcica în care e îngropată în fundul pământului şi apoi, prefăcându-se  în chipurile arătate mai sus, îl bagă în toate răcorile şi boalele şi pe urmă îl alungă în toate părţile lovindu-l peste cap, peste ochi, peste gură, pe unde apucă, astfel că-i trece dorul de a o săpa şi de a o lua. Ba adeseori nu se mulţumeşte cu atâta, ci-l chinuieşte şi-l schimonoseşte în tot chipul adică îi scrânteşte sau îi rupe vreun picior sau mână, sau îl amuţeşte, îl asurzeşte, îl chiorăşte, face cu dânsul ce-i place şi cum îi plesneşte prin cap. În cazul cel mai bun îl poartă toată noaptea în toate părţile iar dimineaţa tot acolo se trezeşte de unde a pornit de cu seară.
Juruind omul că va face ceva, trebuie după ce a dezgropat şi a luat comoara să se   ţie numaidecât de cuvânt, căci dacă nu se ţine atunci Ştima face să-i piară vreo vită ori să-i moară cineva din casă, mai pe scurt atâta-l  prigoneşte şi-l munceşte până ce nu-şi împlineşte cuvântul dat.
Dacă însă comoara e necurată, adică dacă e blestemată, afurisită şi menită ca nimeni să n-o poată dezgropa şi lua de unde se află, atunci Ştima se arată celor ce voiesc s-o dezgroape ca femeie, după cum s-a descris mai sus, sau ca soldat cu pipă în gură şi cu picioare de cal, sau ca neamţ îmbrăcat în haine de aţă, sau ca drac negru ca fundul ceaunului, cu coane, cu ochi holbaţi şi roşii ca jăratecul, cu codiţă îmbârligată şi cu fes roşu pe cap. Şi-n cazul acesta ea e nespus de rea, de îndărătnică şi de arţăgoasă, nerăbdătoare şi nesuferită, şi ca atare nu lasă o dată cu capul să se apropie de comoara ce o păzeşte până ce respectivul nu promite mai întâi că-i va da drept răsplată ce are mai scump la casa sa sau că va jertfi vreo vită pentru iertarea păcatelor celui care a ascuns comoara.

 ( Simion Florea Marian - Mitologie românească )

Articol realizat de
Elena Măruţă