Un Nobel printre scriitori

Boris Pasternak

Laureat al premiului Nobel „pentru deosebita măiestrie atinsă în poezia lirică actuală, precum şi în domeniul marilor tradiţii epice ruse“, Boris Pasternak se naşte la 10 februarie 1890 la Moscova.  Tatăl său era profesor la şcoala de pictură din Moscova, iar mama sa era o apreciată pianistă de concert. Casa lor era deschisă oaspeţilor ca Serghei Rachmaninov, Alexander Skriabin, Rainer Maria Rilke sau Lev Tolstoi. Inspirat de Scriabin, Pasternak intră la conservatorul din Moscova, dar în 1910  renunţă la cariera muzicală, alegând să studieze filosofia la Universitatea Marburg din Germania. Se întoarce la Moscova  în iarna anului 1913 şi îşi face debutul cu o colecţie de poezii în 1914.
În timpul primului război mondial, nefiind înrolat din cauza unui accident pe care îl suferise la picior,  lucrează ca profesor la o şcoală în munţii Ural, perioadă care avea să-i furnizeze mai târziu material pentru „Doctor Jivago“.
După revoluţia din 1917 lucrează ca bibliotecar. Cu cărţile „Poverh barierov“ ( Pe deasupra barierelor, 1914-1916 ) şi „Sestra moia jizn“ ( Sora mea, viaţa, 1917 ), îşi câştigă faima de tânăr poet promiţător.  În anii 1920 scrie poezie autobiografică şi politică, precum şi poveşti scurte. În 1922 se căsătoreşte cu Evgeniia Vladimirovna Lourie cu care are un fiu. În 1931 divorţează, iar în 1934 se recăsătoreşte cu Zinaida Nikolaevna Neigauz.

Tematica filosofică

Poeziile sale, legate de creaţia lui Blok şi Mayakovski, denotă o influenţă din partea liricii filosofice ruse şi germane. Poetul se îndepărtează de formele tradiţionale, se afirmă ca un înnoitor temerar, inclusiv în planul relaţiilor sintactice. În creaţia prin excelenţă lirică încep să pătrundă elemente de natură epică.
La mijlocul anilor 1920 Pasternak îşi deplasează atenţia de la temele personale către cele legate de Revoluţie. Începe să studieze probleme istorice şi morale, iar când Uniunea Scriitorilor începe să impună doctrina realismului socialist, el încetează treptat să mai scrie lucrări originale. Temele socialiste nu îl interesau, deoarece el era atras de teme etico-filozofice. După revoluţie scrie un mare număr de poeme epice vaste, cu caracter istorico-revoluţionar, curajoase şi sub raportul formei. Îl preocupă şi în anii următori raportul dilematic dintre căile poeziei şi căile istoriei. El afirmă revoluţia sub aspect moral, dar îi contestă violenţa. Sub influenţa filosofiei experimentează şi în poeziile de mai târziu osmoza casei cu lumea, vieţii cotidiene şi existenţei în totalitatea ei.
Între anii 1930-1940 scrierile sale nu se bucurau de favorurile autorităţilor, aşa că nu au fost tipărite. Asociaţia Rusă a Scriitorilor Proletari ducea o campanie împotriva vechilor genuri literare, criticând, printre alţii, pe Mayakovski şi Pasternak,  acesta din urmă fiind acuzat de subiectivism şi esteticism. Totuşi respectul lui Stalin pentru Pasternak, care rămâne unul dintre misterele comportamentului dictatorului rus, l-a scutit pe scriitor de posibile neplăceri. Incapabil  să-şi publice propriile poezii, Pasternak devine traducător de opere ale unor mari autori ai lumii ca Shakespeare, Goethe, Verlaine şi Rilke. În 1935 călătoreşte la Paris pentru a participa la congresul antifascist organizat de André Malraux.

Do ctor Jivago

Scris între  1946-1953  romanul „Doctor Jivago“ a apărut întâi tradus în  limba  italiană ( 1957 ) şi apoi în engleză ( 1958 ), doar câteva pasaje cu conotaţie poetică fiind publicate la Moscova. Cartea a fost interzisă în Uniunea Sovietică timp de 3 decenii, - fiind considerată ca o probă de  „neacceptare a revoluţiei socialiste“. Este un roman parţial autobiografic şi parţial epic, o poveste cu multe planuri care începe din 1903, când mama lui Iuri Jivago moare, iar tatăl acestuia, un industriaş bogat, se sinucide sub influenţa malefică a avocatului său, Komorovski. Băiatul este crescut de familia Gromenko, timp în care îşi găseşte vocaţia în poezie şi decide în acelaşi timp să devină medic. În acelaşi timp, în alt plan al povestirii, Lara Guishar sedusă în adolescenţă de Komorovski, se căsătoreşte cu Pasha Antipov. Jivago îşi termină studiile de medicină, se căsătoreşte şi are un copil. În timpul primului război mondial o întâlneşte pe Lara de care se îndrăgosteşte. De-a lungul romanului cei doi sunt despărţiţi în repetate rânduri. El se mută cu familia în Ural după revoluţia din 1917 pentru a scăpa de foamete şi de regimul comunist. Acolo o întâlneşte pe Lara şi decide să îşi continue viaţa alături de ea, dar este capturat de partizanii bolşevici locali, în a căror tabără din pădure va petrece mult timp. Reuşeste să evadeze şi să se întoarcă la Lara, însă între timp familia sa s-a întors la Moscova. Komorovski îi descoperă pe Lara şi Jivago şi le promite o călăuză sigură către orient. Lara pleacă cu Komorovski urmând ca Jivago să vină curând. Acesta îl întâlneşte pe Pasha, soţul Larei, care apoi se sinucide dezamăgit de Revoluţie. Distrus, Jivago se întoarce la Moscova în 1922 şi încearcă să înceapă o viaţă nouă. Cu câţiva ani mai târziu moare în stradă din cauza unui atac de inimă.  Lara se întoarce după înmormântare, iar prietenii lui Jivago încearcă să  adune poeziile acestuia. Romanul se încheie cu un episod care se întâmplă „5 sau 10 ani după al doilea război mondial“ în care vechii prieteni ai lui Jivago contemplă soarta ţării lor.
Personajul a fost parţial construit după caracterul lui Pasternak, iar Lara după al partenerei sale Olga Ivanskaya, arestată atunci când scriitorul a primit premiul Nobel. Ascuţitele critici din presa sovietică, soldate cu excluderea  din Uniunea Scriitorilor au adus şi renunţarea la Premiul Nobel. Cu toate acestea „Doctor Jivago“ a fost recunoscut de critica literară ca cel mai mare roman rusesc al secolului XX. A fost ecranizat în 1965, cu Omar Sharif şi Julie Christie în rolurile principale.

Exponent al poeziei

Pasternak reprezintă o culme incontestabilă a poeziei ruse din secolul nostru. El a fost elogiat în această calitate de cei mai de seamă confraţi ai săi din literatura sovietică, precum şi de un mare număr de autori străini de prestigiu.
Alte lucrări din creaţia sa literară mai sunt : „Nacialnaia pora“ ( Vremea începuturilor, 1912-1914 ), „Temi I variaţii“ ( Teme şi variaţiuni, 1916-1922 ), „Stihi raznîh let“ ( Versuri din diferiţi ani, 1916-1943 ), „Vtoroe rojdenie“ ( A doua naştere, 1930-1931 ), „Na rannih poezdah“ ( Trenuri timpurii, 1936-1944 ), „Kogda razguliaetsia“ ( Când se limpezeşte, 1956-1959 ), „Vîsokaia bolezn“ ( Boala înaltă, 1923-1928 ),„Leitenant ªmidt“ ( Locotenentul Schmidt, 1926-1927 ). În însemnările ultimilor ani însumează punctele sale de vedere asupra artei. Moare în mica localitate Peredelkino de lângă Moscova la 30 mai 1960.

„În toate, Doamne-aş vrea s-ajung / la ultimu-nţeles / esenţa drumului cel lung / şi-a sufletului, mai ales / La miezul stinselor lumini / S-ajung victorios / La temelii, la rădăcini / La măduvă, la os / Mereu al soartei tainic fir / Prinzând cu mâini subţiri / Să simt, să cuget, să mă mir / Să fac descoperiri.“  

Articol realizat de
Elena Măruţă