Editorial

Părerea unui om obişnuit

de Radu Herjeu

A mai trecut o vară. Caldă, mult prea caldă, chiar şi pentru cei care stau toată ziua cu burta la soare, visând la cai verzi, evident cu harnaşamentul de aur. S-au mai lansat două-trei şlagăre de-o vară, dar am ţinut-o într-un festival continuu ca să aibă toate televiziunile ce mânca şi trupele bune ce cânta. Marea se apără de oameni umplându-se de alge, falezele se prăbuşesc, nisipul are acum etichetă de ţigări şi e împachetat zilnic în pungi de pufuleţi. Plaja a devenit o expoziţie permanentă Playboy. Uniunea Europeană cheltuieşte bani ca să ne-nveţe să nu aruncăm sticle de plastic pe unde ne-apucă. Cald, foarte cald şi americanii n-au nici un gând să oprească industriile care poluează iar românii n-au nici un gând despre cum să devină americani. OPC-ul a închis tot felul de cofetării şi terase insalubre de pe plajă, iar alături s-au deschis altele. Din păcate nu există un Oficiu care să te protejeze de neamuri proaste şi lipsa de bun simţ. Apele seacă, animalele mor de foame, grânele s-au refugiat doar în cartea de istorie. Dar nu-I nimic, mai comandăm un logo pentru mobil, mai dăm un sms idiot să ne anunţăm disponibilităţile, apă minerală e din belşug în supermagazine, aparatele de aer condiţionat sunt prea puţine ca să pună în pericol sistemul energetic, mergem prin baruri pentru că filmele acelea cu Van Damme le-am mai văzut de 23 de ori. O vară ca toate celelalte.

Şi totuşi ceva nou s-a întâmplat, ceva minunat, exact ce-I trebuia românului ca să scape de viaţa lui amărâtă de zi cu zi. Sau măcar de gândul la ea. Şansa de a deveni vedetă peste noapte. Şansa de a te afla şi tu pe scenă, în lumina reflectoarelor, în centrul atenţiei. Şansa de a da autografe şi de a fi recunoscut de vecina de la doi. Peste noapte, fără să ştii, îţprin baruri pentru că filmele acelea cu Van Damme le-am mai văzut de 23 de ori. O vară ca toate celelalte.

Şi totuşi ceva nou s-a întâmplat, ceva minunat, exact ce-I trebuia românului ca să scape de viaţa lui amărâtă de zi cu zi. Sau măcar de gândul la ea. Şansa de a deveni vedetă peste noapte. Şansa de a te afla şi tu pe scenă, în lumina reflectoarelor, în centrul atenţiei. Şansa de a da autografe şi de a fi recunoscut de vecina de la doi. Peste noapte, fără să ştii, îţi vezi chipul în ziarem, pe aceeaşi pagină cu primul ministru sau cu vreun laureat Nobel pentru literatură. Ţi se iau interviuri, ţi se pun întrebările pe care orice vedetă le aşteaptă cu nerăbdare, ţi se trimit mesaje de la cititori, într-un cuvânt devii cineva. Ceea ce e mai bine decât nimeni, nu ?

A fost Big Brother. I-am acordat spaţiu într-o altă revistă. Din fericire umbra de bun simţ pe care o mai au românii a triumfat. A câştigat cel mai decent concurent. Şters, fără extravganţe, destul de liniştit atunci când nu bea, citit, sufletist, lipsit de vulgarităţi sexuale, uimitor de echilibrat între ceilalţi. Doar că nu el a devenit vedeta cea mai mare. După scena stil Vrăjitorul din Oz în care a ieşit cu gentuţa într-o mână şi pisoiul în alta, orbit de reflectoare şi de strigătele mulţimii, Soso a intrat în anonimat. În schim b, aşa cum stă bine unei industrii de fabricat vedete, televiziunea a scos în faţă un cântăreţ, un “model” pentru revistele destinate bărbaţilor şi o voce de radio dublată de o mentalitate şi de un comportament neanderthaliene. Una peste alta n-a prea ieşit socoteala. Adevărul este că de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere.

Dar mai avem o variantă  : vedetă cu cântec. Importată tot din occidentul meşter în a fabrica stele de carton, reţeta e simplă. Anunţi în toată ţara că eşti dispusă, tu, televiziune altruistă, să faci pe cineva vedetă. Se înghesuie mii şi mii de tineri să se scălămbăie în faţa camerelor video, iei câţiva mai răsăriţi, mai cu faţă comercială, şi-I bagi în cantonament, pui computerul să compună şi să le aranjeze vocile şi rezultatul e gata, numai bun de vândut !

Acum câţiva ani toţi românii visau să se îmbogăţească jucând la Robingo. Nu trebuia decât să cumperi un bilet şi apoi să te holbezi la televizor în fiecare duminică, la un circ mediatic. Şi gata televiziunea te scotea din foame. Maşini, case, miliarde… Nu trebuia să mişti un deget, nu trebuia să faci vreo şcoală, nu trebuia să-ţi pui mintea la contribuţie. Doar să ştii să te rogi ca mâna prezentatorului să extragă biletul tău.

Acum în schimb o altă manie zguduie România : te faci vedetă ! Ai, n-ai talent, ai, n-ai ceva de spus, ai, n-ai carte, ai, n-ai voce, micul ecran te face vedetă ! Cei mai mulţi tineri stau şi-şi privesc viaţa cum trece visând că vreo televiziune disperată de audienţa ei mică va organiza câte un bâlci la care să fie şi ei primiţi. Adio liceu, adio facultate, adio muncă ! Doar câteva ore petrecute în studio, altele pe scene dând din buze, febră musculară la semnat autografe, mii de dolari şi atât de dorita celebritate. Şi de cele mai multe ori un imens gol în spatele măştilor cu sclipici promovate zi şi noapte de televiziuni.

Cel mai trist este că acestor tineri nu mai are cine să le spună că succesul în viaţă nu e dat doar de contul din bancă şi de numărul de apariţii la televizor, că nimic, nici chiar vedetă sau miliardar, nu poţi deveni fără muncă, fără investiţii intelectuale. Că sunt prea puţini cei care au norocul să trişeze viaţa, motiv de invidie pentru ceilalţi. Şi că nu-ţi poţi trăi viaţa aşteptând cu ochii în televizor ocazia de a face şi tu acelaşi lucru.

Şi ce e rău în asta ? Nimic. Nu e rău că nişte tineri scapă de sărăcie câştigând nişte concursuri spectacol. Sigur, e rău când încep să se creadă chiar de a doua zi vedete. Dar cel mai dezastruos e mecanismul prin care mentalitatea românilor e distorsionată astfel încât să răspundă cât mai bine cerinţelor unei societăţi în care contează doar faţadele şi banii pe care ceilalţi sunt dispuşi să îi plătească pentru a le vedea