Galeria cu pictori

Giotto

Giotto se naşte în anul 1266, în ţinutul Florenţei, în satul Vespignano şi, pentru a fi cât mai exacţi, în cătunul Colle. Porecla de Giotto îi venea, fară îndoială, de la numele Angelotto sau Ambrogiotto.
În ceea ce priveşte rădăcinile lui artistice, există o întâlnire anecdotică între el, care la vârsta de zece ani mergea cu oile la păscut şi acolo, pe câmp, desena împrejurimile şi Cimabue care, uimit de talentul copilului,  îl luă cu el la Florenţa.
Dincolo de acestă anecdotică, Giotto chiar a fost elevul lui Cimabue. În scurt timp a egalat măiestria profesorului său şi chiar a întrecut-o, după cum stă mărturie fresca din interiorul palatului Podesta din Firenze, unde este pictat şi bunul său prieten Dante Aligheri. Chiar dacă multă vreme  cercetătorii au pus la îndoială ideea că este vorba de o frescă giottescă, sau că este chiar Dante, astăzi cei mai mulţi dintre ei au căzut de acord asupra celor două necunoscute.
Una dintre cele mai vizibile şi fructuoase influenţe ale picturii lui Giotto o reprezintă alungarea manierei grosiere greceşti de pictură. Odată cu puterea lui de a imita natura formele capătă un relief mai puţin pronunţat.
Una din primele picturi pe care Giotto le-a realizat este aceea din capela altarului mare din Firenze, în special o Bună Vestire, nepăstrată până astăzi, din păcate, pentru că, în secolul al XVII-lea biserica a fost refăcută, iar picturile distruse. În Santa Croce se află patru capele pictate de mâna maestrului - trei în sacristie şi capela cea mare. În două dintre ele se mai pot vedea şi astăzi picturile lui Giotto, chiar dacă, din cauza restaurărilor, şi-au pierdut din înfăţişarea lor originală.
În capela familiei de'Baroncelli, din aceiaşi biserică, există o pictură în tempera, care înfăţişează încoronarea Fecioarei Maria şi un număr de figuri mărunte, precum şi un cor de îngeri şi sfinţi lucraţi cu desăvârşită îndemânare. Tabloul - care şi-a păstrat  locul iniţial  -  are  înscrise  pe  ramă   cuvintele  „opus  magistri  Iocti“ ( opera maestrului Giotto ) şi totuşi, în pofida acestui lucru, unii cercetători cred că maestrului nu-i aparţine decât desenul    ( ca în multe alte  cazuri ), pictura propriu-zisă fiind făcută de Taddeo Gaddi.
Biserica del Carimine adăpostea capela Sfântului Ioan Botezătorul, lucrată de Giotto, însă în anul 1772 a fost distrusă de un incendiu.
Terminând aceste lucrări pleacă la Assisi, unde fusese chemat de Fra Giovanni di Muro della Marca ( conducător al ordinului călugărilor franciscani ). Se opreşte în Arezzo, unde pictează capela parohiei de acolo. Din păcate nici o pictură nu ajunge până la noi.
În biserica de sus din Asissi pictează 32 de scene din viaţa sfântului Francisc ( 16 de fiecare parte a capelei ) lucru care-i aduce o faimă uriaşă.
Întorcându-se la Firenze, pictează un tablou ( comandă de la Pisa ) care-l înfăţisează pe Sfantul Francisc stând între terifiantele stânci de la Vernia. Acest tablou, se pare, este capodopera lui Giotto. Pictura se afla la muzeul Louvre, furată de soldaţii lui Napoleon în timpul campaniei din Italia.
Papa Bonifacio al VIII-lea da Treviso a trimis în Toscana unul dintre curtenii săi  pentru a vedea ce fel de om era Giotto, vrând să-i comande nişte lucrări. Curteanul s-a oprit şi la Siena unde trăiau maeştri recunoscuţi ca Simone Martini sau Duccio di Boninsegna. I-a rugat pe aceştia să-i dea desene pentru a le arăta Papei. Când a cerut acelaşi lucru şi de la Giotto acesta a luat o hârtie, şi-a lipit braţul de coaste - ca să facă un fel de compas - şi cu ajutorul unei pensule înmuiate în roşu, a tras un cerc perfect. Când curteanul s-a întors şi a povestit Papei întâmplarea, acesta l-a chemat imediat  la  Roma.  Aşa s-a născut şi întelesul peiorativ al cuvântului „tondo“ care, în Toscana, arată o figură cu desăvârşire rotundă, dar şi o minte înceată şi necioplită.
În anul 1321, la 14 septembrie moare Dante, prietenul pictorului.
La 18 iulie 1334 Giotto începe construcţia campanilei bisericii Santa Maria del Fiore. Ridicarea clădirii se va face în stil gotic, cu Giotto desenând motivele şi scenele destinate ornamentaţiei, ba chiar sculptând în marmură o parte din reliefurile în care sunt înfăţişate simbolurile tuturor artelor. Celelalte sunt executate de Andrea Pisano după desenele lui Giotto.
La 8 ianuarie 1337 Villani în ale sale „Cronici florentine“ spune : „înapoiat de la Milano, maestrul Giotto a părăsit acestă lume“.
Maestrul, mai presus de toate, a redescoperit adevăratul mod de a picta, de a se ghida după natură, de aceea Lorenzo Medici cel bătrân, în semn de preţuire, a hotărât ca bustul său - sculptat de Benedetto da Maiano - să fie aşezat în Santa Maria del Fiore.
Bustul poartă încrustate versurile lui Angelo Poliziano, aducere aminte pentru cei ce vroiau să se distingă prin artă, din care transcriu doar unul :
„Eu sunt acela prin care, pictura-apusă-văzut-a din nou lumina vieţii …“

 Articol realizat de
Cristian Munteanu