de Dina CALIN
Spectacol de
Marian POLITIC
cronica de Marius Dobrin
And would you call it to His face
If you were faced with Him in all His glory
What would you ask if you had just one question"
"Ce-ar fi ca Dumnezeu sa fie unul dintre noi?"
Aceasta-i intrebarea cu care se deschide spectacolul "Profetul", creat de Marian Politic pe baza unei rodnice colaborai cu autoarea textului, Dina Calin.
O intrebare inedita plutind pe muzica lui Joan Osborne. Ce-am face de ne-am trezi fata-n fata cu Dumnezeu, cel pe care-l invocam la fiecare cerere de-a noastra? De fapt a fost manevra de invaluire care sa ne pregateasca a da piept cu un nou profet. Ivit dintre noi. Arata ca noi. Dimineata are acelasi chip somnoros, cand isi face exercitiile de inviorare are aceeasi admiratie pentru propriul trup.
Dar cand isi pune ritualic hainele acelea ciudate, devine alt om. Clameaza: "geniul din mine".
Se aud sunete de clopot, incepe o slujba. Apoi un gong, "totdeauna trei!" Zornait de bani. Un kimono cu simboluri eclectice, dintre care nu lipseste o cruce mare pe spate, ca a unui paianjen care tese o panza capcana.
Si enuntul sec: "Dumnezeu din cer imi da iar mesaje. Multumesc tata!"
Reteta garantata. Ne trezim multi in jurul lui. E tanar, e frumos, zambeste si mai ales e un magician al privirilor. Intunericul de-o clipa ne inchide aici. Si vocea autoritara, doar am venit cu un scop. Joc de copii, "Ora unspe a sosit, omul negru n-a venit..."
Cu privirea pe sub sprancene, scormonind prin sufletele noastre, profetul nu ne scapa o clipa din ochi. Alterneaza mereu dulceata din glas si blajinatatea expresiei cu asprimea si gesturile poruncitoare.
"Dati mica voastra contributie ca sa vada cat de mult il iubiti".
Asta era! Si totusi, oamenii dau. Retorica i-a vrajit. Unii inca mai cred ca e o gluma, se amuza pe seama a ceea ce vad. Dar profetul nu ingaduie eschive. Si joaca tare: "doar n-aveti curajul sa-l furati pe dumnezeu. Nu va e frica?
Asta ne si doream. Actul de comert punctual si instant. Iti dau, imi dai. Aici si acum. Urmeaza tot ceea ce un manual al unui bun comis-voiajor sau al unui departament de marketing poate sa cuprinda. Glume, replici directe cu o persoana din public, saltul brusc la tonul taios, o clipa de tacere cat sa-si faca efectul mustrarea pentru ca apoi sa schimbe iarasi atitudinea. Poate fi ca un parinte, numai bun sa se ingrijeasca de noi. "Dumnezeu m-a ales sa gandesc pentru voi, nu e nevoie sa va mai chinuiti, m-am gandit eu ce e bun si ce e rau pentru omenire."
Pare a se revarsa o abundenta de beneficii in schimbul banilor dati acestui profet. Gesturi banale sau pur si simplu fara acoperire devin dintr-o data servicii livrate cu marinimie. Subliminal, indemnul repetat la plata. Perversa mistificare a expresiei "dati Cezarului ce e al Cezarului", acum profetul culege nu doar bani zornaitori ci si electronici. Asta da corelatie cu stiinta! Site-ul, cum altfel, amintit mereu, www.profetul.info, este inca un canal de absorbtie a banilor. Abia apoi o cale de comunicare. Profetul acesta speculeaza efectele tehnologice ale timpului sau. Drept care vorbeste despre ghidarea motoarelor de cautare de catre insusi Dumnezeu, enunturile sale sunt postate pe forum, are si un chat pentru a se apropia de fiecare, de aici sau de aiurea. Oamenii vor sa comunice. Sufletul cauta cel mai adesea un receptor. Cauta mai ales un raspuns: "Sa practic asceza sau sa ma casatoresc? Na-s vrea sa fac ceva impotriva lui Dumnezeu".
Apoi un profet e obligat sa se dedice alinarii suferintelor fizice. Or nu ramane decat de ales o practica dintre atatea care sunt pe piata. Profetul nostru face parada de reiki. Intr-o savuroasa demonstratie ce antreneaza pe mai toti cei de fata. Daca cei suferinzi se agata de orice speranta, ceilalti se joaca. Poate chiar cred, poate doar de dragul jocului, cine stie?! Privind in jur, vezi ce usor se lasa oamenii angrenati intr-un exercitiu de subordonare. Usor am zis? Nuuu... Pentru ca este nevoie de farmec, de o stiinta a dozarii atitudinii de supunere a vointei celor multi si mai ales diferiti. Marian Politic stie asta si momentul acesta ii reuseste de minune. Spectatorii rad, amuzati unul de altul, in posturile ciudate adusi de profet, de dragul nastrusnicelor ganduri.
Noi doar facem. Ceea ce ni se spune. Usor, pe negandite, descoperim adevarata fata a celui care nu e doar cu capul in nori. Se dezlantuie intr-un amalgam de acuze la adresa bisericilor, isi aroga trufas protectia divina, ba chiar isi permite sa peroreze despre strategia lui.
"Cand incepi o religie noua..." e nevoie de trei puncte de sustinere: "aberatii noi, sloganuri, ceva nou, clonare..., o fiinta cu aparenta de sfant care sa se ocupe de posturi si alte chestii ce emotioneaza pe cei de rand, congruenta."
De aici urmeaza delirul. Pentru ca un impostor nu poate, oricat har ar avea, sa reziste fie si gandului de inalta spiritualitate. Vorbe nesfarsite, amalgam de locuri comune despre razboi si pace, subiecte cu abordare pe placul oamenilor. Sau oferindu-le ceea ce le place sa creada dintre subiectele provocatoare ale zilei.
Si delirul se condenseaza intr-o confesiune. Dupa ce a facut ce-a vrut cu noi, profetul se transforma tot mai mult intr-o fiinta vulnerabila. Nebunia ce pare a tasni din priviri cand vorbeste despre
Dar el calca totul in picioare. Oamenii sunt doar jaloane, sunt puncte de sprijin. "Sunt cel mai tare. In asta cred. In mine. Si-n tupeul meu."
E apogeul discursului sau. Eram tacuti deja, priveam cum parca se inalta pe propriu-i soclu. O statuie ce revarsa isterii dictatoriale. Doar ca in loc de tunete si fulgere se lasa intunericul unui ceas care bate miezul noptii. Ni se arata caruselul faptelor ce ne coplesesc ceas de ceas, ca o revelatie a uni apocalipse mereu anuntate. Prea putin luata in serios. Profetul, sau, mai bine zis, umbra celui care a fost, este demn de mila. Din toata trufia si semetia lui, din toata indrazneala simpatica prin care ne-a cucerit, a ramas doar cenusa unui ras sau plans, convulsiv, zguduind un trup incovrigat. Mizera zeama ce tine poate de foamea animalica sau de ceea ce-l va inghiti, pare a fi amenintarea unei inundatii ca in 'Glissando'. "Totul e o iluzie". Clipa finala e a unei revelatii. "Sigur, isi va construi lumea care-i va place si pe urma, pe urma va trebui sa locuiasca in ea".
Reci zgomote de grilaje care se inchid. Dungile din costumatia de la final strang poate mai tare decat claustrarea impusa de o forta banuita. Se pierde in bezna fara intoarcere a nebuniei sua a scaunului electric, nu mai conteaza. Peste lume se aude un glas ca de copil, si totusi cu un miez ce da fiori, inchipuind poate un personaj precum acela straniu din "Passions" al lui Mel Gibson: "Ora doispe a sosit, omul negru a venit..."
Tacere. Un timp.
Apoi descatusarea de aplauze.
Nascut ca o provocare atat pentru actor cat si pentru autoarea textului, Dina Calin, spectacolul, care a avut premiera in 27 octombrie 2007 la Cafe-Teatru 'Play', este un impresionant tablou dintr-o galerie de personaje ale timpului.
Iar noi, "adeptii", am revenit la fiecare noua reprezentatie, nu pentru
Just a slob like one of us
Just a stranger on the bus
Trying to make His way home
Just tryin' to make his way home
Like a holy rolling stone
Back up to Heaven all alone"
("One of us", scris de Eric Braziline si interpretat original de Joan Osborne)
