14.
E foarte incantat de raspunsul lui Norbert Wiener la o intrebare a unui academician moscovit: Pot oare calculatoarele sa depaseasca in gandire omul? Nu, raspunde Wiener, pentru ca ele nu lucreaza niciodata cu idei confuze.
15. Wald: Eroarea are un rol important in cunoastere. Ea este cainele de vanatoare al adevarului si nu trebuie privita doar ca record negativ. Cu totul altceva e minciuna.
Eroarea considerarii spiritului ca imaterialitate
16.
Eu: O eroare subtila gasesc ca se afla in considerarea ordinii spirituale in raport cu cea materiala; a spiritului in dualitate cu materia. Wald nu ar fi de acord, desigur, cu aceasta idee. Insa fie si afirmand superioritatea spiritului, acesta ramane in continuare, intr-un mod vadit contradictoriu, dependent de materie. Caci daca spiritul apare ca realitate distincta din sanul materiei, atunci el ar trebui implicit inteles ca independent de aceasta. Ceea ce ar insemna ca, desprins de unica sa legatura, de-materializat la modul absolut, el sa fie in toate privintele absolut, adica sa fie Absolutul insusi. Scapand astfel de obligativitatea definirii sale prin referire la materie – ba chiar rasturnand-o.De cealalta parte, materia nu poate pretinde sa intretina vreo relatie privilegiata cu spiritul, caci ar insemna sa-l conditioneze; or ceea ce este in toate privintele absolut nu poate fi nicicum conditionat. Ramane atunci ca materia se subordoneaza spiritului ca orice altceva si ca nu poate intra in dualitate cu ceea ce nu se poate compara.
Sau, cum spune Nicolaus Cusanus cu referire la Dumnezeu: Intre finit si infinit nu exista nici un raport.
Mi se pare de altfel ca intelegerea spiritului ca i-materialitate, iar a spiritualizarii ca de-materializare reprezinta poate nu chiar o eroare, dar sensul slab, pervertit, al ideii de spirit, sensul trivial, de circulatie, care la o examinare riguroasa intampina dificultati insurmontabile. Sa nu mai vorbim despre faptul ca o atare acceptie conduce foarte adesea la ideea falsa si periculoasa a puritatii intelese ca purificare – in dauna spiritului unificator si atotcuprinzator.
17.
Ne povesteste despre o idee de-a sa dintr-o calatorie la Ierusalim, in perioada in care se planuia un dictionar al evreilor celebri din toata lumea (ce manie de colectionari!), unde numai Iisus nu era inclus; Moise da, desi dupa tata se pare ca ar fi fost egiptean. Rabinul inghesuit astfel s-a uitat la Wald ca la Satana.Istorie la care noi, desigur, ne amuzam copios.
Filme la care se sta: acasa, jos, in picioare
Aranjamentul, Marea crapelnita, Ultimul tango la Paris
18. In seara asta, la TVR, Aranjamentul lui Elia Kazan, cu Kirk Douglas, Faye Dunaway si Deborah Kerr. Criticii spun ca e un film cam dezorganizat, dar mie mi-a placut.
De curand, la Cinemateca, doua trufandale: Marea crapelnita de Marco Ferreri si Ultimul tango la Paris al lui Bertolucci. Despre cel de-al doilea se spusese la aparitie ca pulverizeaza ultimele tabuuri erotice, asa ca am trait cu impresia ca ma duc la un film erotic. Nici vorba! Si cand te gandesti ca spectatorii au traversat candva Canalul Manecii, ba si Pirineii pentru un bilet!
A trebuit sa stau in picioare pe toata durata proiectiei. N-am mai vazut asa ceva: o sala Eforie atat de plina, ca nici pe treptele dintre randuri nu puteai calca, dar sa te mai si asezi! Scanez milimetric parterul si balconul, dar degeaba. Toata studentimea Bucurestiului e aici. La Marea crapelnita – aproape aceeasi situatie, dar atunci am gasit, eu si grupul meu, locuri, si inca pe scaune.
Ambele filme mi se par nu erotice, ci de-a dreptul thanatice. Foarte deprimante. Am sentimentul ca asa se intampla in genere cand sexul nu-si afla nici un motiv de transcendere. Recade in sine si devine apasator. Se tradeaza pana la urma in opusul sau.
Exorcistul:
v. “Paltinisenii”Sabrina
Aseara am intrat bine dispus la Sabrina lui Billy Wilder si am iesit intors pe dos, deprimat si surescitat. Nu insir motivele acum, mai ales ca nici nu cred ca le stiu. Mi-am dorit sa mor de o moarte nenaturala, de cancer de pilda. Ciudata dorinta (desi ii cunosc originea), cu atat mai ciudata cu cat am sperat mereu exact contrariul! Aseara i-am inteles pentru prima data pe scriitorii care se sinucid in amurgul vietii. Adica – i-am inteles! E o ultima resursa la care recurg in incercarea de a se sustrage mortii naturale, statistice, in care disparitia sufletului depinde de cea a trupului.
Formulare cu raspunsuri pentru ucenici
19.
Ma amuza teribil de la o vreme sa constat ce replici convenabile primeste Socrate de la interlocutorii sai. Sunt intotdeauna scurti, la obiect si se grabesc sfiosi sa aprobe: da, nu stiu, poate. Pare-se ca de atunci lucrurile s-au mai schimbat: cine raspunde azi ca Theaitetos e catalogat automat drept lingau. Cunoasterea a devenit o spinoasa problema de demnitate. Se prea poate insa, pe de alta parte, ca tinerii sa se pripeasca in a nega, sistematic, si sa practice negatia ca pe o virtute. Eu in orice caz. Nu ca m-as cai, dar nu e si oarece vulgaritate in obiceiul asta? Nu-i oare mai bine “sa preiei”, sa imiti, chiar cu putin resentiment stimulator, pentru ca apoi replica sa fie mai dura, mai flexibila in acelasi timp si mai limpede? Degas spunea adesea ca trebuie sa copiezi de nenumarate ori liniile maestrilor inainte de a incepe sa pictezi pe cont propriu (imi pare, cel putin din amintirile lui Vollard, ca Wald seamana bine ca spirit caustic cu frantuzul). Poate ca raspunsurile militaroase ale ucenicilor lui Socrate ar trebui concret exersate – cu conditia, desigur, ca vreun Socrate contemporan sa nu-si inchipuie ca e luat peste picior.Cum ar fi, de pilda, sa raspunzi la toate cele cu: Bineinteles – Intru totul – Asa este – Da – Eu asa cred – Perfect – Poate ca da – La ce te referi? – Cum asa? – Spune in ce fel – Trebuie, desigur – Intocmai – Chiar asa! – Cum de nu! – Foarte adevarat ce spui – Fie – Drept – Asa se pare – Probabil – Fireste – Da, trebuie – Foarte adevarat – Pasa-mi-te – Negresit – Neaparat – Este evident – Ba da – Chiar asa este – Eu unul gasesc, oricum, ca asa stau lucrurile – Eu unul asa cred – Da, inteleg si este adevarat ce spui – E cat se poate de adevarat – Nu, intr-adevar – Da, e limpede – Bine zici; atunci sa mergem si sa cercetam! – Aceasta, intocmai – Din plin – De buna seama – Cu totul astfel – Neaparat, caci rezulta din dovada facuta – Intr-adevar asa – Drept spui – Cat se poate de drept – Numaidecat! – Pe drept, desigur! – De ce nu! – Bine – Ba chiar asa! – Intocmai – Afirmam, desigur – Ar fi ceva izbutit, atunci – S-ar cuveni asa – Asa s-ar arata, potrivit celor spuse – Asa intru totul – Ce spui e foarte adevarat – Sa spunem asa – Asa sa facem – Asa – E drept – Eu, din cauza varstei poate, adesea trec de la o parere la alta. Acum insa, catand bine la tine si intelegand ca tu le socotesti pe acelea produse de zeu, mi-am spus ca trebuie sa cred si eu asa – Se poate – Asa trebuie – In ce ma priveste, da – Asa reiese, cel putin din cele spuse adineaori! – Ma tem ca da – Hotarat asa – Cum n-ar fi asa? – Foarte bine ai zis! – Cu totul astfel – Nicidecum altfel – Altfel cum? – Inteleg, de buna seama! – Fara doar si poate – Evident ca nu – Este limpede – Nimic altceva – Pesemne – E absolut exact – Chiar aceasta – Asa sa fie deci si consimt ca lucrurile stau intocmai cum afirmi – Prea bine – Ai dreptate – Imi dau bine seama – Eu unul asa socot – Se prea poate – Sunt incredintat, de buna seama! – E adevarul adevarat – Asa este, cu desavarsire! – Exact – Cam asa ceva – Neaparat asa – Si inca cum! – Bine zici tu, Socrate. Asa sa si faci.
Sa mori de ras, nu alta! Daca ar fi sa-i judeci dupa raspunsuri, Theaitetos, Protarchos, Socrate cel Tanar si toti ceilalti sunt ori imbecili, ori masochisti incorigibili.
20.
“O sa fie bine(Maia Morgenstern, la o sarbatoare evreiasca, scandand; Wald daramat sufleteste, “m-au luat pe sus”).
21.
Observatie a unui prieten mai vechi al gazdei noastre cu privire la o cusma neagra: “Ma, caciula asta e prea de oaie!” Wald ne relateaza anecdota la plecare, luandu-si cusma de la cuier, in timp ce noi ne incolonam catre usa pe holul stramt unde am citit mai demult la pagina 198 ca Liiceanu l-a cunoscut pe Noica.22.
Nedumerire “inocenta” a unui prieten de-al lui Wald: De ce “Miorita” se adjectiveaza intotdeauna cu “mioritic”? Ca doar corecta ar fi fost forma de “mioritic”! Oare ca sa nu se banuiasca si aici ca ar fi “vorba” despre o afacere jidoveasca?
23.
Wald imi face adesea impresia ca impartaseste mai degraba conceptii idealiste decat materialiste. Ori poate ca ajunge la un anume gen de idealism tocmai pentru ca este esential – sau consecvent – materialist.De curand citesc in cartea lui Andrei Marga despre Marcuse o fraza a lui Max Horkheimer care ma trimite cu gandul la finalul insemnarii de mai sus: “Cuvantul materialism nu desemneaza acea problematica exprimare [specifica idealismului – n. n.] asupra totalitatii realitatii, ci un sir de ganduri si atitudini practice.” Horkheimer il combate aici pe Dilthey, mai exact teza caracterului metafizic al materialismului, si crede ca, dimpotriva, materialismul e singurul in masura sa dea raspunsuri la probleme atasate prin traditie idealismului. Horkheimer vede o urgenta in promovarea unui “materialism practic”. E adevarat ca tot el raporteaza principial teoria critica a societatii la un “idealism” al posibilitatilor omenirii, dar acesta e distinct de acceptiile filosofice curente, e “un idealism practic de factura luminista” – dupa cum il caracterizeaza exegetul roman.
Wald este, cred, idealist dintr-un materialism prea consecvent, si teoretic si abstract pana la a face din aceasta atitudine o practica de fiecare zi.
24.
Fata de expresii ca: “vizavi” (in sens figurat; “de ce «vizavi», cand avem pe «fata de», «referitor la», «cu privire la», «in legatura cu»?”), “a demara” si “a derula” (de asemeni in sens figurat), “pertinent” (pe care il recita pufnind pe nas cu accent frantuzesc) etc. Si de ce s-a spus in limba romana “semnificat”, pentru ceea ce putea fi tradus cu mai firescul si deja existentul “inteles”?!
25.
Ne povesteste cum, inca foarte tanar (si “impertinent”), la sfarsitul unei conferinte a lui Mihail Sadoveanu – aflat, pe atunci, la apogeul gloriei sale – si-a luat inima in dinti si a mers la catedra impreuna cu alti audienti. Scriitorul il intreaba la un moment dat daca i-a citit Lumina vine de la Rasarit, care tocmai aparuse la Cartea rusa. Wald, omul distinctiilor, nu era insa de acord nici macar cu titlul: Poate in natura vine lumina de la Rasarit, maestre, in cultura ea vine de la Apus!
Incognoscibilul – dupa un semestru
26.
Wald: Trebuie facuta deosebirea intre incognoscibil si necunoscut. Incognoscibil este ceea ce nu poate fi cunoscut, necunoscut este ceea ce n-a fost cunoscut inca. Lumea confunda mereu acesti termeni. Am fost somat, de pilda, la un curs, de cativa studenti: “Domnule profesor, ne tot povestiti de un semestru despre Absolut, dar nu ne-ati spus niciodata: poate fi cunoscut, sau nu?” “Poate!”, le-am raspuns. “Cand?” “Niciodata!”Dupa cum spunea si Titu Maiorescu (pe care atat de mult il admir!): “Nici o limita eterna nu ne desparte de Absolut, dar etern ne va desparti o limita!”
27.
Eu: Nu sunt de acord cu tendinta, prezenta si in cadrul intalnirilor cu Wald, de a dramatiza incultura strazii.Ascult de pilda, in tramvaiul 42, o florareasa din Piata Crangasi care isi comunica concluziile dupa o nesfarsita confesiune (6 statii!) – un fel de raport complet a nenumarate experiente contondente: “Era foarte complexat in viata, fa! Vai de mama lui!” Alte doua femei simple, grase, cu sacosele pe genunchi: “A realizat si ea, in fine, ca ceva nu merge!” Doi microbisti pun la curent juma’ de vagon cu rezultatul meciului de-aseara: “Daca aia n-a fost simulare in careu, sa vii la mine deseara si-ti dau o lada de bere!”
E adevarat ca auzi prea multe porcarii pe strada, in cele mai varii situatii – si adesea de dupa ochelari cu rama fina. Ca exprimarile abunda in interjectii cavernoase si in constructii bolovanoase. Dar nu pot sa nu constat si o dorinta sincera de innobilare a vocabularului si corectitudinea folosirii unor cuvinte parfumate in situatii suburbane.
Mai remarc si un alt lucru, surprinzator: copii au inceput sa-si creasca si sa-si educe parintii. Intalnesc in Bucuresti multe situatii in care poznasii au tocmai simtul bun care le lipseste genitorilor. De exemplu: pe strada Doamnei, o fetita de vreo sapte anisori sare in ajutorul unei tiganci atacate de un caine vagabond. Tiganca, incovoiata sub o traista cu lemne, nu se poate apara; cainele, care se domesticeste la soare pe langa doua matroane de taraba, sare s-o sfasie pe minoritara, intr-o parada de fidelitate patrupeda spontana, cum am mai vazut adesea. Matroanele asista in vremea asta ca la teatru, iar la sfarsit isi cheama odrasla si o cearta aspru pentru gestul ei. Eu, care in vremea asta vin de la BCS, filosofand, cu capul inca la o pagina 237: daca vrei sa-ti regasesti normalitatea, trebuie s-o cauti cu lumanarea!
28.
Joi mergem la Ion Ianosi – Iliuta, Valentin, Stelu, Viorel, Costica Bradatan si eu. Discutam indelung, printre altele despre criza actuala a filosofiei, dar si despre obsesia genialitatii la intelectuali – la cei romani, indeosebi. Ca niciodata, Ianosi numeste un scriitor roman de notorietate care “de cel putin douazeci de ani crede – numai el – ca e genial”, noi radem si ne simtim bine, tonul ironic e o adiere de primavara pentru complexele pe care pana in acest moment nici nu ne dam seama ca le avem, fata de adultii din cultura.Imi aduc aminte de spumoasa fraza pe care Balzac le-o arunca in treacat amicilor: La o parte din calea mea, tocmai sunt pe cale sa devin un geniu!
Intamplarea – pentru ca nu e clara
29.
Eu: In ultimul timp nu prea am mai vorbit despre intamplare si pe de alta parte nu mi-a fost niciodata prea clar in ce fel o considerati fundamentala.Wald (usor grabit si uitandu-se la ceas): De pilda, referitor la ce am discutat mai inainte despre moarte: e intamplator faptul ca ne nastem, dar murim cu necesitate. Adica un barbat si o femeie se pot intalni sau nu, pot concepe sau nu un copil, de murit murim insa toti. Unii se nasc si “altii” nu, dar cei care se nasc vor disparea fara exceptie. Am mai dezbatut noi problema aceasta, daca va aduceti aminte.
Nu-mi aduc aminte.
Eu: Inseamna ca moartea survine “in masa”, e generala, iar nasterea e mai… cum sa spun… individuala?
Wald: Moartea nu e “in masa”…
Eu: Imi dau seama ca nu aceasta-i sintagma potrivita.
Wald: De altfel, stiti ce se spune: in fata mortii esti singur.
Eu: Totusi, ceva nu-mi este clar.
Ce?
Wald (la plecare): Imi vine in minte ce scria odata Garabet Ibraileanu: Cand faci dragoste cu o femeie sa ai inaintea ochilor imaginea unui batran intins intr-un sicriu. Asa va ajunge copilul pe care tu tocmai il concepi. Mi se pare tulburator – voua nu?
La ceruri se inalta avioanele, nu sufletele
30.
“Nici nu banuiti, dragii mei, ce rau este sa te simti diminuat pe zi ce trece, in special trupeste. Sa te descompui, in viata inca fiind.” Valentin: “Spiritualistii ar spune ca prin moartea trupului se elibereaza spiritul.” “Din pacate, spiritul depinde intr-o prea mare masura de trup.” “Dar”, spune Mihnea, “spiritul prinde aripi, nu, isi ia zborul atunci cand trupul e neputincios?!…” “Contrar aparentelor, doar trupul poate sa zboare, spiritul nu. Spiritul – sau sufletul – moare o data cu trupul. Cand ultimul intra in descompunere, spiritul sufera si el.”
31.
Intrebare asupra propriei conditii: se afla el oare pe linia distinctiei vizionar-spirit critic? Nu, nu crede – dar poate ca totusi… Ideile sale – ce ar putea fi calificate, multe, drept utopice – si mai ales ideea de a uni prin diferenta reprezinta un contraargument.32.
Care e rolul sau in cultura? se intreaba Wald. Raspunsul: cel de “mal fecund”.
Logica dialectica sau paradoxala
33.
Wald: Ramasese de data trecuta sa ne gandim la logica dialectica (sau la logica paradoxala, cum o numeste Erich Fromm). Ea incorporeaza logica elementara a lui Aristotel ca pe un caz particular. In logica dialectica apare ceea ce eu am numit legea predicatiei contradictorii. Legea noncontradictiei isi pierde prin urmare valabilitatea. De exemplu, in acelasi timp si sub acelasi raport S este P si S este non-P. Ceea ce, atentie, nu inseamna acelasi lucru cu a spune ca S este P si ca S nu este P; nici logica dialectica nu poate accepta asa ceva, nu mai mult ca logica aristotelica! Microparticula este unda si corpuscul; in nici un caz: microparticula este unda, microparticula nu este unda. Contradictia apare intre predicate, nu la nivelul copulei. Va dati seama? Sta in esenta subiectului despre care se face predicatia de a avea doua atribute contradictorii!Am incercat cu mai multi ani in urma sa fundamentez sistematic ideea unei logici dialectice, intr-una dintre cartile mele, care a fost tradusa si in Statele Unite. Era un inceput. Din cate stiu eu, doar Henri Lefevre a mai intentionat ceva asemanator, cu Logique dialectique et logique formelle.
Valentin: Logica dialectica pare sa fie caracteristica unei inalte spiritualitati, gandirii antrenate, mult prea putin insa comportamentului cotidian.
Wald: Bineinteles. Ea e logica gandirii insasi.
Iti imaginezi ca un calator intr-un mijloc de transport, atunci cand e intrebat daca are bilet nu va raspunde: “Cam am.” Sau: “Am si nu am.” La nivelul omului obisnuit ea poate fi inteleasa cel mult ca o gluma nesarata.
Eu: Nu credeti totusi ca epoca in care traim e impregnata de duhul dialecticii? Ma gandesc de exemplu ca exista raspunsul comun “Da si nu”, sau ca se cultiva in mod curent paradoxul.
Wald: Da, dar cultivarea paradoxului se face tot la un anumit nivel intelectual – mai rar la nivelul strazii.
Ba! zic eu, imi amintesc ca am vazut acum ceva vreme, in centrul Sibiului, un copac cu un anunt de tabla pe care scria de mana: “Avem vin. Strada Berii nr. 3”.
34.
Wald: Ma gandesc de la o vreme la cat de inselatoare e sintagma “lumea de dincolo” – caci ce e ea mai precis? O simpla raportare la lumea de aici, la lumea reala, o reflectare a acesteia printr-un cuvant: “dincolo”. O oarecare conventie de limbaj, o iluzie. Lumea de dincolo este exact opusul acesteia: e locul unde nu exista suferinta, nu sunt griji, n-ai nevoie sa mananci etc. Mi se pare foarte interesant. Ca si cum am vorbi despre materie si antimaterie.Altadata, referindu-se sarcastic la viata de apoi si de “dincolo”: “Dincolo” nu sunt decat cei care se uita la mormant!
Eu: Dom’ profesor, pai dupa cum ii asezati dumneavoastra, cu fata la groapa, ei sunt “dincoace”, inca n-au trecut “dincolo”!
Wald: Ei, atunci inseamna ca “dincolo” sunt cei care stau cu spatele!